CRITICILOR MEI de M.Eminescu, in cuvinte incrucisate

  

Hotel TRESOR, Stațiunea montană LEPȘA, jud.Vrancea

Pentru oamenii cu dare de mână, le e bine și în străinătate. Eu însă optez pentru ce e pe măsura mea, de om simplu, și anume ținutul supranumit Mica Elveție, LEPȘA mea cea dragă, cea care m-a vindecat nu numai fizic, dar m-a înviorat și spiritual. Iar hotelul TRESOR, aflat chiar la intrare în Stațiunea Lepșa, imediat după superba Cascadă Putna și în vecinătatea renumitei Păstrăvării, te așteaptă, ne așteaptă oricând în orice zi și lună (pentru că acolo în orice anotimp e un paradis) la telefonul de recepție: 0237.266.950 sau mobilul venerabilului domn Dumitru Șerban: 0769.268.840. Detalii…

 
El este, într-un anumit fel, întruparea însăţi a acestui cer şi a acestui pământ, cu toate frumuseţile, durerile şi nădejdile crescute din ele. ( Mircea Eliade )

        ORIZONTAL : 1) În poezie, poetul se adresează acelor critici literari care, preocupaţi prea mult de formalităţi, uită că principala menire a poeziei este de a concentra gânduri, sentimente, trăiri: E uşor a scrie... , / Când nimic nu ai a spune – Mircea Eliade despre Eminescu:El… , într-un anumit fel, întruparea însăţi a acestui cer şi a acestui pământ, cu toate frumuseţile, durerile şi nădejdile crescute din ele(Paris, septembrie 1949). 2) Răsunet, precum cel pe care satira eminesciană l-a avut în cultura universală, atingând toate laturile existenţei sociale (pl.) – Caracterul a ceea ce e specific, cum e în poezia din titlu: absenţa unei concepţii înalte despre artă. 3) Sorin Oprescu – Dacă în cea mai mare parte a poeziei, Eminescu şi-a prezentat concepţia despre poet şi poezie, în ultima strofă, el se adresează direct criticilor, transmiţându-le concluzia: Critici voi, cu flori deşerte, / Care roade... - / E uşor a scrie versuri, / Când nimic nu ai de spus (3 cuv.). 4)Atribut (abr.) – Când nimic... ai a spune – Călin (file din poveste): În veşmânt de catifele, un bondar rotund în pântec / Somnoros pe... ca popii glăsueşte 'ncet un cântec. 5) Localitate în NE Olandei – Tonul poetului este de revoltă: Ah! atuncea ţi se pare / Că pe cap... cade cerul – Ş-a lor glasuri a ta minte / Stă... toate să le-asculte. 6) A povesti – C'un glas tainic, lin,... , / Tu cântare întrupată! / De-al aplauzelor fior,/ Apărând divinizată,/ Răpişi sufletu-mi în dor (La o artistă) – Sergiu Nicolaescu. 7) Trei! – Din Sărmanul Dionis: Tu ştii - cugetă umbra şi el îi auzea cugetările - ştii bine că sufletul tău din începutul lumii şi până acuma a făcut lunga... prin mii de corpuri din care azi n-a mai rămas decât praf. 8) Din Geniu pustiu: Nepăsare leneşă,... de-a cugeta, lene de-a simţi, abrutizarea cea mai adâncă şi mai idioată, iată ce făcuse din mine amorul unei femei. Însuşi numele ei, Poesis, nu putea să excite nici un simţământ în mine – Chemare. 9) A mări duritatea – Spitalul Clinic de Recuperare (siglă) – Ion Minulescu. 10) Din poezia S-a dus amorul: Uitarea le închide 'n scrin / Cu... ei cea rece, / Şi nici pe buze nu-mi mai vin, / Şi nici prin gând mi-or trece – Radu Tudoran – Atomi. 11) Siglă pentru European Nations Championship – Dar când inima-ţi... / Doruri vii şi patimi multe. 12) Unde vei găsi cuvântul / Ce exprimă... ? – Aproximativ.   

	1	2	3	4	5	6	7	8	9	10	11	12
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12

    VERTICAL: 1) Vorbirea este o legătură între sine şi lume, expresia sentimentelor trecute de poarta gândirii: Ca şi flori în poarta vieţii,/ Bat la porţile gândirii, / Toate cer intrare-n lume,/ Cer... vorbirii (neart.) – Poezia Viaţa… fu ziuă. 2) O altă poezie care începe cu versurile: Cu-ncetu-nserează şi stele izvorăsc / Pe-a cerului arcuri măreţe. / În umede lanuri de-albastru ceresc – Poeţii sunt comparaţi cu flori care: bat la poarta vieţii, / ... se scutur multe moarte – E uşor a scrie versuri, / ... nimic nu ai a spune. 3) Radu Oltean – Din străinătate: Să, mai salut odată colibele din vale, / Dorminde cu un... de pace, liniştiri – Din Scrisoarea III: Pe copite iau în fugă faţa negrului pământ, / ... scânteie lungi în soare, arcuri se întind în vânt (sing.). 4) Metafora florilor e generalizată asupra tuturor oamenilor: Multe flori... , dar puţine / Rod în lume o să poarte, / Toate bat la poarta vieţii, / Dar se scutur multe moarte – Din Strigoii: Mi-ai zis: Aştept din parte-ţi, o rege cavaler, / Că-mi vei da prins pe-... , ce umilit ţi-l cer. 5)Acţiunea de a ura (pl,) – Sonetul II întitulat Sunt… la mijloc – Din poezia Iubind în taină: C-un zâmbet faci gândirea-mi să se-mbete. / ... un sfârşit durerii. 6) Ritual – “Judecătorii”, preocupaţi de analiza cuvintelor, nu dau atenţie conţinutului, încărcăturii emoţionale a operei: Pentru-a... proprii patimi, / Pentru propria-ţi viaţă, / Unde ai judecătorii, / Nenduraţii ochi de gheaţă? – Siglă pentru reducere, reutilizare, reciclare. 7) Dar când... -ţi frământă / Doruri vii şi patimi multe – Din Scrisoarea IV: Şi ca mumii egiptene... cu toţii 'n scaun ţepeni, / Tu cu mânile 'ncleştate, mai cu degetele depeni. 8)Poezia Ochiul… iubit – Acţiune susţinută împotriva unei teorii, precum celei de formă fără fond, cu deşertăciunea, inutilitatea operelor create fără a avea conţinut – Mircea Lucescu.9)Localitate în SV Norvegiei – Pentru-a tale proprii patimi, / Pentru... -ţi viaţă. 10) E uşor a scrie versuri, / Când nimic nu ai a... – Notă muzicală – Prefix cu sensul de „tumoare”. 11) Renumita Doina eminesciană începe cu versurile: De la Nistru pân' la... / Tot Românul plânsu-mi-s'a – Străduinţă, asiduitate, de care un poet trebuie să dea dovadă pentru a transfigura semnificaţiile realităţii exprimând adevărul. 12) Eugen Cristescu – Înşirând cuvinte goale / Ce din coadă au să... – Din Scrisoarea III: Când văzui a lor mulţime, câtă frunză, câtă iarbă, / Cu o ură ne 'mpăcată... şoptit atunci în barbă (2 cuv.).
      Dictionar:IDE, SCR, ENC, RRR, EID, ONC.                   

              
Prof. Nicolae Vicolov 
  solutia
 ALTE CAREURI CU EMINESCU

 Consultarea textului 
   

Multe flori sunt, dar puţine Rod în lume o să poarte, Toate bat la poarta vieţii, Dar se scutur multe moarte. E uşor a scrie versuri Când nimic nu ai a spune, Înşirând cuvinte goale Ce din coadă au să sune. Dar când inima-ţi frământă Doruri vii şi patimi multe, Ş-a lor glasuri a ta minte Stă pe toate să le-asculte, Ca şi flori în poarta vieţii Bat la porţile gândirii, Toate cer intrare-n lume, Cer veştmintele vorbirii.   Solutia careului: Craiasa din povesti 1  C 2  O 3  P 4   I 5  L 6 A 7 8  F 9  L 10  O 11  R 12   I 2  A   L   B   A   S   T   R   I       D   O   R 3   C   T       S   I       U   N   D   A       E 4   I        L   A       A   P   A   R       F   A 5     M   U       C   A   T       A   V   A   L 6   T   I   N   E   R   I       A   G   I   T   A 7  R   E   A   L   E       A   D   U   N   A     8   E   R       B   A   S   M   E   L   E       S 9   S   C   O   A   T   E       M   I   R   A   T 10   T   U   N       I   S   T   E   T   I   M   E 11   I   R   I   T   A       A   N   A       O   L 12  A   I   C   I       F   I   I       A   R   E

Pentru-a tale proprii patimi, Pentru propria-ţi viaţă, Unde ai judecătorii, Ne'nduraţii ochi de gheaţă? Ah! atuncea ţi se pare Că pe cap îţi cade cerul: Unde vei găsi cuvântul Ce exprimă adevărul? Critici voi, cu flori deşerte, Care roade n-aţi adus - E uşor a scrie versuri Când nimic nu aï de spus.

   

Satira eminesciana atinge toate laturile existentei sociale:devitalizarea tineretuli prin desfrau si lipsa de idealuri(Junii corupti);scepticismul, superficialitatea si impostura(Epigonii);imitatia snoaba(Ai nostri tineri);conditia savantului si a artistului intr-o societate in care valorile s-au degradat(Scrisoarea I si Scrisoarea III);formalismul si absenta unei conceptii inalte despre arta(Criticilor mei). Eminescu rade de “comedia cea de obste”,de comedia sociala, de pe pozitia romanticului sarcastic, pamfletar.

In poezia Criticilor meipoetul se adreseaza acelor critici literari care, preocupati prea mult de formalitati, uita ca principala menire a poeziei este de a concentra ganduri, sentimente, trairi.

Prima strofa exprima conceptia lui Eminescu despre poet si raritatea adevaratele valori, insa metafora florilor poate fi generalizata asupra tuturor oamenilor. Aceasta conceptie are corespondente in filozofia budista, unde se considera ca fiecare om este o matrice, un posibil viitor Buddha. Insa transformarea este foarte dificila si extrem de rara. Toti oamenii sunt “frumosi” prin natura lor, insa putini sunt cei capabili sa se ridice, sa se remarce prin valoare, sa “rodeasca”.

Multe flori sunt, dar putine

Rod in lume vor sa poarte,

Diferentierea se face strict, la poarta dintre viata si moarte, cuvinte antonimice asezate in finalul ultimelor doua versuri, folosite pentru a rezuma problema existentialitatii poetului, asemeni ideologiei crestine, conform careia sufletul, dupa moarte, poate ajunge in Rai Sau in Iad.

Toate bat la poarta vietii,

Dar se scutur multe moarte.

Poetul poate trece de poarta vietii, pentru a trai vesnic prin opera sa, sau poate sa moara in anonimat. Observam ca, aici, viata si moartea nu se refera la existenta materiala, comuna, ci la cea spirituala, superioara. Moartea este pierderea in banalitate, trecerea prin viata fara o realizare cu adevarat importanta.

Observam imbinarea imaginii auditive : “toate bat”, cu cea vizuala, de miscare descensiva:”se scutur”. Se creeaza un tablou ce aduce aminte de picturile de pe manastirile crestine, care surprind sufletele aspirand spre Imparatia Cerurilor, multe cazand in abisul Iadului.

Toate operele pot fi frumoase, ca niste flori, dar ele vor muri fara sa rodeasca, daca nu au un continut real, daca nu au esenta.

Aceasta idee este mai conturata in cea de-a doua strofa :

E usor a scrie versuri

Cand nimic nu ai a spune,

Insirand cuvinte goale

Ce din coada au sa sune.

Poezia nu trebuie sa fie o insiruire de “cuvinte goale” ce “din coada au sa sune”,capcana in care cad multi poeti. Verbul “insirand”evoca monotonia unor astfel de poezii, iar epitetul “goale” sustine lipsa lor de semnificatie.

Astfel de poezii, “cand nimic nu ai a spune”, sunt usor de realizat, pentru ca autorul trebuie sa aiba grija doar ca ele sa “sune din coada”, nu este preocupat de a-si exprima gandurile in cel mai bun mod cu putinta. Pentru acesti poeti, cuvintele fac poezia, conceptie gresita, intrucat cuvintele sunt doar unelte, simboluri, care, folosite cat mai bine, pot exprima poezia, poezie venita din sufletul poetului, si care, asftel, poate gasi ecou si in sufletul cititorului.

Disjunctia “dar” din inceputul celei de-a treia strofe anunta trecerea de cealalta parte, la poetii care au ceva de spus, practic marcheaza antiteza desfasurata aproape pe toata poezia, intre cele doua categorii de creatori.

Dar cand inima-ti framanta

Doruri vii si patimi multe

S-alor glasuri a ta minte

Sta pe toate sa le-asculte,

Aceasta strofa este expresia intesitatii pasiunii poetului, a romantismului acestuia. El este coplesit de doruri si patimi . Verbul “framanta”sugereaza o miscare continua, asemanatoare miscarii materiei, a dorurilor si a patimilor atat de intense. Epitetele “vii” si “multe” exprima incarcatura emotionala deosebita, aproape apasatoare pentru inma poetului.

Se observa separarea celor doua elemente ale umanitatii, inima si mintea(afectivitatea si ratiunea) : inima este originea dorurilor si patimilor, esenta poeziei, iar mintea trebuie sa stea “sa            le-asculte”,sa le analizeze.

Simtirile sunt la fel ca poetii : ele “bat la portile gandirii”, pentru a fi exteriorizate, exprimate in cuvinte. Ele sunt toate poezie latenta, iar gandirea le alege pe cele mai intense, mai expresive, pentru a le da “intrare-n lume”.

Ca si flori in poarta vietii

Bat la portile gandirii,

Toate cer intrare-n lume,

Cer vesmintele vorbirii.

Vorbirea este o legatura intre sine si lume, expresia sentimentelor trecute de poarta gandirii, un “vesmant” fara de care simtirile proprii nu ar putea fi vizibile, inteligibile pentru ceilalti.

Pronumele nehotarat “toate”si verbele “bat” si “cer”(repetat) arata presiunea la care este supusa gandirea poetului, solicitata continuu.

In strofa a 5-a poetul face prima referire la critici, in cadrul interogatiei retorice :

Pentru-a tale proprii patimi,

Pentru propria-ti viata,

Unde ai judecatorii,

Nenduratii ochi de gheata?

            “Judecatorii”,preocupati de analiza cuvintelor, nu dau atentie continutului, incarcaturii emotionale a operei. Metafora “ochi de gheata”, foarte sugestiva, ilustreaza perfect parerea poetului despre critici : ochiul

si gheata sunt simbole ale ratiunii pure; ele, alaturate, nu lasa loc afectivitatii, intelegerii, lucru amlificat de epitetul”nendurati”. Criticii sunt doar niste ochi, astfel ei nu pot decat sa vada, nu pot simti, nu pot intelege adevarata poezie.

Tonul poetului este atat de revolta, cat si de neputinta, fapt indicat de repetarea prepozitiei “pentru” si de relizarea interogatiei retorice prin intermediul adverbului “unde”.

Toata framantarea poetului este concentrata in interjectia “ah” din inceputul strofei a VI-a:

Ah ! atuncea ti se pare

Ca pe cap iti cade cerul :

Unde vei gasi cuvantul

Ce exprima adevarul ?

Cautarea cuvantului “ce exprima adevarul” pare imposibila, lucru redat prin folosirea interogatiei retorice cu adverbul “unde” si se apropie de obsesie pentru poetul a carui trairi genereaza o presiune extraordinara, caruia “atuncea” i se pare “ca pe cap” ii “cade cerul”.

Daca in cea mai mare parte a poeziei, Eminescu si-a prezentat conceptia despre poet si poezie, in ultima strofa, el se adreseaza direct criticilor, transmitandu-le concluzia :

Critici voi, cu flori deserte,

Care roade n-ati adus –

E usor a scrie versuri

Cand nimic nu ai de spus.

Poetul foloseste din nou metafora florilor pentru a atrage atentia criticilor ca ei nu au promovat nici o opera de valoare, ci doar “flori deserte”.Desertaciunea, inutilitatea acelor opere corespunde superficialitatii creatorilor, care le scriu fara sa aiba ceva de spus.

Ideile lui Eminescu despre arta nu apar in studii sistematice. Ele se regasesc insa in intreaga sa creatie fie in articole, fie in poeziile a caror tema e chiar arta, asa cum este Criticilor mei.

Eminescu aspira nu spre o arta cu preocupari marunte, realista intr-un mod ingust, care sa imite natura (pentru ca natura, alaturata cu acel desemn prea sters din lirica moderna, e mult, mult mai presus) si nici spre una exclusiv formala (Sa reproduci frumosul in forme ma inveti : /De-aceea poezia ma imple de dispret – Icoana si privaz), ci spre o arta care sa transfigureze semnificatiile realitatii, in care cuvantul sa exprime adevarul.